De ce revine rujeola în Europa

Evoluția cazurilor de rujeolă din Europa spune cel mai bine povestea ultimilor ani: o creștere spectaculoasă, urmată de o scădere. În Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății, alcătuită din 53 de țări din Europa și Asia Centrală, au fost raportate 127.350 de cazuri în 2024. Numărul era dublu față de 2023 și cel mai mare din 1997 încoace [1]. Creșterea a fost și mai abruptă în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European: 35.212 cazuri în 2024, aproape de zece ori mai multe decât cele 3.973 raportate cu un an înainte [2]. În 2025, totalul preliminar din UE și SEE a scăzut la 7.655 [3].

O curbă care coboară poate da impresia că problema a fost rezolvată. În cazul rujeolei, concluzia ar fi periculoasă. Valul din 2024 a demonstrat că în Europa se adunaseră suficiente persoane susceptibile pentru ca o infecție adusă din altă parte să declanșeze un focar mare. Totalul mai mic din 2025 arată că vaccinarea și intervenția de sănătate publică pot opri transmiterea; unele lanțuri locale s-au stins și pentru că virusul a întâlnit tot mai puține persoane neprotejate. Scăderea nu dovedește că golurile de fond s-au închis. În mai 2026, majoritatea transmiterii din UE și SEE era încă locală [4].

Rujeola este o infecție respiratorie cauzată de un virus care se transmite prin aer. Febra, tusea, nasul care curge și ochii inflamați apar adesea înaintea erupției caracteristice. Contagiozitatea este atât de mare încât un singur caz poate expune multe persoane susceptibile într-o locuință, școală, clinică sau în alt spațiu interior aglomerat. Autoritățile urmăresc o acoperire de cel puțin 95% cu două doze de vaccin antirujeolic în fiecare comunitate; sub acest nivel, virusul poate continua să se transmită [5]. Cuvintele „fiecare comunitate” sunt decisive. Media unei țări nu protejează un cartier în care vaccinarea este insuficientă.

Vaccinarea a schimbat atât de radical amploarea rujeolei încât revenirea bolii poate surprinde. Înaintea imunizării pe scară largă, epidemiile repetate făceau parte din copilărie. Vaccinul combinat împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, cunoscut în România drept ROR, conține virusuri atenuate care stimulează formarea memoriei imune fără să provoace bolile la persoanele eligibile. OMS Europa estimează o eficacitate de aproximativ 95% după o doză și de 99% după două doze [5]. Rolul principal al celei de-a doua doze este să ofere încă o ocazie de protecție micii proporții de persoane care nu au răspuns suficient la prima.

Eliminarea rujeolei nu înseamnă că virusul a dispărut de pe glob. În sănătatea publică, termenul descrie întreruperea transmiterii locale continue într-o zonă definită timp de cel puțin 12 luni, în condițiile unei supravegheri solide. Un călător infectat poate aduce virusul într-o țară care a atins eliminarea. Dacă aproape toate persoanele din jur sunt imune, lanțul se încheie. Când cei susceptibili sunt conectați între ei, virusul își găsește drumul mai departe. Europa a oscilat de mai multe ori între aceste două situații.

Pandemia a făcut mai ușoară revenirea virusului. COVID-19 a perturbat programările pentru vaccinarea de rutină și serviciile de recuperare a dozelor, în timp ce familiile s-au mutat, iar sistemele sanitare și-au redistribuit personalul către alte priorități. O parte dintre copiii care au ratat o doză au fost vaccinați ulterior; alții au rămas susceptibili, iar numărul copiilor neprotejați a crescut de la un an la altul. În 2024, acoperirea cu a doua doză de vaccin antirujeolic în Regiunea Europeană a OMS era de 91%, față de 92% în 2019 și sub ținta de 95%. Peste jumătate dintre țările regiunii nu au atins ținta pentru ROR sau pentru vaccinul combinat împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive. Aproape o treime au raportat o acoperire mai mică de 90% [6].

Procentul regional ascunde diferențe mult mai mari. Acoperirea cu prima doză variază mult între țări, iar în interiorul lor poate fi și mai inegală. Uneori accesul este îngreunat din motive foarte concrete: sunt puține programări, evidențele nu se transferă, programul clinicii este greu de împăcat cu munca, iar familiile se mută repetat. Conflictul a afectat serviciile de rutină în unele zone. Alte comunități se confruntă cu bariere lingvistice sau cu neîncredere născută din tratamentul nedrept din partea instituțiilor. Dezinformarea adaugă un obstacol, dar a explica fiecare doză omisă printr-o convingere antivaccin înseamnă a confunda o problemă de acces cu o dispută de idei.

Orice întârziere îi oferă rujeolei timp să găsească persoane neprotejate. Faptul că un copil a ratat o programare nu înseamnă că serviciile nu îl mai pot contacta, însă perioada în care rămâne neprotejat se prelungește. Campaniile de recuperare pot închide acest gol dacă ajung tocmai la copiii care nu au primit vaccinul. Mesajele generale cresc uneori gradul de informare, dar nu îi ajută neapărat pe cei care nu se pot descurca în sistem. Programele eficiente pornesc de la registre locale și lucrează cu școlile, asistența medicală primară și organizațiile comunitare în care oamenii au încredere. Vaccinarea trebuie apoi să fie ușor accesibilă.

Cifrele din 2024 arată ce se întâmplă când rujeola este tratată ca o simplă erupție. Copiii sub cinci ani au reprezentat peste 40% din cazurile Regiunii Europene a OMS, iar mai mult de jumătate dintre toate cazurile raportate au necesitat spitalizare. Până la analiza preliminară publicată de OMS și UNICEF în martie 2025 fuseseră raportate 38 de decese [1]. Diferențele dintre practicile de internare și raportare fac ca aceste proporții să nu reprezinte aceeași probabilitate clinică pentru fiecare persoană infectată. Ele arată totuși povara serioasă suportată de familii și servicii sanitare.

Rujeola poate provoca pneumonie și inflamația creierului. Sugarii, gravidele și persoanele cu imunitatea slăbită sunt expuse unor forme deosebit de grave. O boală neurologică rară și fatală, panencefalita sclerozantă subacută, poate apărea la ani după infecție [5]. Virusul afectează și memoria imună. Cercetătorii au comparat sângele unor copii nevaccinați înainte și după rujeolă și au observat pierderea anticorpilor față de numeroși alți agenți patogeni; experimentele pe macaci au susținut rezultatul [7]. Această amnezie imună arată de ce dispariția erupției nu marchează neapărat sfârșitul costului biologic.

Vaccinul ROR nu produce pierderea memoriei imune [7]. Distincția este importantă deoarece, în discuțiile publice, disconfortul și reacțiile adverse rare ale vaccinării sunt uneori comparate cu o versiune idealizată a infecției naturale. Comparația corectă se face cu virusul real, cu tot cu posibilele complicații și cu deteriorarea apărării construite după alte infecții sau vaccinări. Monitorizarea siguranței continuă fiindcă nicio intervenție medicală nu este complet lipsită de risc. Dovezile despre ROR provin însă din decenii de utilizare și sute de milioane de doze.

De ce s-au redus atât de mult cazurile după 2024? Niciun experiment european nu poate atribui o proporție exactă fiecărei cauze. Intervențiile din focare au vaccinat persoane susceptibile și au întrerupt transmiterea. Atenția sporită a ajutat la găsirea cazurilor și a încurajat recuperarea dozelor. Focarele locale mari ajung, la rândul lor, să întâlnească mai puține contacte susceptibile. Sezonalitatea contează, fiindcă transmiterea crește adesea la sfârșitul iernii și primăvara, iar schimbările de raportare pot deplasa totalurile. Datele confirmă declinul din 2025, dar contribuția fiecărui mecanism rămâne incertă.

Datele cele mai recente cer aceeași prudență. Între iunie 2025 și mai 2026, țările UE și SEE au raportat 2.928 de cazuri, dintre care 84,5% au fost confirmate în laborator. Trei sferturi dintre persoanele pentru care erau cunoscute vârsta și statutul vaccinal nu fuseseră vaccinate. Numai 8,9% din total au fost clasificate drept cazuri importate. În schimb, 74% fuseseră dobândite local, iar restul erau legate de un import sau aveau origine necunoscută [4]. Europa se afla mult sub vârful din 2024, dar virusul continua să circule în comunități.

Supravegherea nu este lipsită de limite. Regiunea Europeană a OMS acoperă un teritoriu mai mare decât UE și SEE, iar totalurile lor nu includ aceleași țări. Definițiile de caz variază, iar raportarea nu este la fel de completă peste tot. Cifrele recente pot crește când sosesc notificări întârziate. Formele ușoare pot fi ratate, iar alte boli eruptive pot fi inițial confundate cu rujeola până la infirmarea prin laborator. În raportul lunar, ECDC reunește cazurile posibile, probabile și confirmate, precizează statutul confirmării și avertizează că datele pot fi revizuite [4].

Laboratoarele confirmă diagnosticul și analizează fragmente din genom. Astfel, ele grupează virusurile rujeolice în genotipuri și compară secvențele apropiate. Informația genomică poate lega cazuri fără o conexiune epidemiologică evidentă sau poate arăta că focare aparent simultane au pornit din introduceri separate. Același genotip poate circula în multe țări, deci secvența singură nu poate reconstitui cine pe cine a infectat. Devine cu adevărat utilă alături de datele călătoriilor, momentul îmbolnăvirii și ancheta contacților.

Medicii formează prima verigă a acestui lanț. Într-un loc unde rujeola a devenit rară, un clinician poate să nu fi întâlnit niciodată un caz. Simptomele timpurii seamănă cu alte infecții respiratorii, iar erupția apare abia mai târziu. Dacă un pacient contagios rămâne într-o sală de așteptare aglomerată, diagnosticul întârziat poate declanșa o anchetă dificilă. ECDC recomandă vigilență clinică, izolare imediată, testare și notificare rapidă, alături de închiderea golurilor de imunitate [8]. Măsurile îi protejează pe cei care nu pot fi vaccinați și pe cei care nu au primit toate dozele.

Ancheta contacților face vizibil costul fiecărei întârzieri. Echipele identifică persoanele care au respirat același aer cu bolnavul în perioada contagioasă, verifică dovezile de imunitate și le oferă recomandări celor cu risc mare. Școlile și clinicile pot avea nevoie de evaluări urgente în timp ce laboratoarele prelucrează probele. Toate acestea pot opri un lanț, dar consumă timpul pe care vaccinarea de rutină l-ar fi economisit. Prevenția pare tăcută într-un buget tocmai fiindcă apelurile, transportul probelor, deciziile de izolare și așteptarea neliniștită nu mai sunt necesare.

Călătoriile pot aduce scânteia unui focar; grupurile conectate de persoane susceptibile îi oferă combustibilul. Cât timp rujeola circulă în lume, un continent mobil va primi în continuare cazuri din exterior. Controlul frontierelor nu poate înlocui imunitatea. Contează ce întâlnește virusul după sosire: contacte protejate prin vaccinare sau un grup de oameni susceptibili care interacționează frecvent. De aceea, o țară cu o medie ridicată poate avea totuși un focar într-un oraș, într-o comunitate religioasă sau într-o populație la care serviciile ajung greu.

Răspunsul trebuie să ajungă la toată lumea, dar și să țină seama de situația fiecărei comunități. Vaccinarea de rutină trebuie să fie gratuită sau accesibilă, bine înregistrată și disponibilă atât în copilărie, cât și mai târziu pentru persoanele care au omis doze. Datele pot arăta unde este nevoie de personal suplimentar și de activități locale, iar dialogul cu oamenii poate lămuri de ce a apărut golul de protecție. O campanie care ridică media națională, dar nu ajunge la grupul cel mai slab protejat, îmbunătățește statisticile fără să închidă traseul virusului.

Vârful excepțional din 2024 nu trebuie lăsat să devină noul reper. Dacă succesul ar însemna doar mai puțin de 35.212 cazuri anual în UE și SEE, o transmitere persistentă ar putea părea liniștitor de mică. Comparația relevantă rămâne obiectivul eliminării și faptul că fiecare lanț poate fi prevenit. În februarie 2026, ECDC arăta că totalul preliminar din 2025 era încă aproape dublu față de 2023 și că opt oameni muriseră [3]. Progresul nu exclude riscul.

Rujeola a revenit în Europa fiindcă protecția nu a ajuns la toți, cu ambele doze și la timp. Virusul a găsit goluri formate în ani de servicii perturbate, acces inegal, evidențe fragile și recuperare întârziată. Scăderea cazurilor după 2024 arată că intervenția de sănătate publică funcționează. Transmiterea locală arată cât mai este de făcut. Virusului îi este suficient un culoar îngust prin populație. Pentru a-l închide, trebuie să privim dincolo de curba continentală, spre oamenii din comunitățile pe care media le ascunde.