Hantavirusul, dincolo de titluri: cum evaluăm riscul unui focar rar

În mai 2026, mai multe cazuri grave la bordul vasului de croazieră MV Hondius au adus hantavirusul în presa internațională. Evenimentul a fost grav și mai multe persoane au murit. Atenția bruscă a adus însă și o comparație neliniștitoare cu COVID-19: putea un alt virus puțin cunoscut să declanșeze o pandemie?

Această întrebare a stat la baza intervențiilor mele la Sănătatea FM, emisiune a RFI România, și la Radio România Actualități, urmate de un interviu mai amplu pentru Wall-Street.ro. Mesajul a fost același în toate discuțiile. Tragedia umană trebuia luată în serios, dar riscul pentru publicul larg trebuia judecat după biologia virusului, nu după intensitatea relatărilor din presă.

Hantavirusurile alcătuiesc o familie de virusuri purtate în principal de rozătoare. Infecția apare de obicei când o persoană inhalează praf contaminat cu urina, excrementele sau saliva unor rozătoare infectate, mai ales într-un spațiu închis în care au pătruns rozătoare. Manifestările bolii diferă de la o regiune la alta. În Europa și Asia, aceste virusuri afectează în special rinichii și pot produce febră hemoragică cu sindrom renal. În Americi, unele dintre ele pot provoca sindromul cardiopulmonar cu hantavirus, o afecțiune rară în care funcția respiratorie se poate deteriora rapid.

În focarul de pe vas a fost identificat virusul Andes, prezent în anumite regiuni din Argentina și Chile. Până în prezent, acesta este singurul hantavirus pentru care s-a demonstrat transmiterea între oameni. Chiar și în cazul său, transmiterea rămâne neobișnuită și a fost asociată, în general, cu un contact apropiat și prelungit cu o persoană bolnavă. Comportamentul său este foarte diferit de cel al virusurilor gripale sau al SARS-CoV-2, care circulă mult mai ușor în populație.

Aceeași distincție a contat când a fost confirmată o infecție cu hantavirus în Arad. Cazul din România a fost provocat de un hantavirus care circulă în Europa și nu avea legătură cu focarul de pe vas. Transmiterea între oameni nu a fost documentată pentru hantavirusurile europene. Dacă tratăm orice mențiune a „hantavirusului” ca pe aceeași amenințare, ascundem tocmai informația de care oamenii au cea mai mare nevoie pentru a înțelege riscul.

La RFI am explicat și de ce perioada de incubație îngreuna monitorizarea epidemiologică. Simptomele infecției cu virusul Andes pot apărea între 4 și 42 de zile după expunere. La început, boala poate semăna cu o gripă, iar ulterior unii pacienți dezvoltă tuse și dificultăți de respirație. Nu există un antiviral specific sau un vaccin împotriva virusului Andes, de aceea accesul rapid la îngrijire medicală și tratamentul de susținere rămân esențiale.

Prevenirea se bazează pe măsuri simple. Trebuie evitat pe cât posibil contactul cu rozătoarele și cu urina, excrementele, saliva sau materialele din cuiburile lor. Suprafețele contaminate se curăță conform recomandărilor autorităților de sănătate publică, fără măturare sau aspirare, deoarece aceste operațiuni pot ridica particule infectate în aer. Dacă apar simptome după o posibilă expunere, inclusiv în urma unei călătorii, acest detaliu trebuie menționat medicului.

Întrebarea esențială a rămas cât de mare era riscul. Prin călătorii internaționale, o infecție poate ajunge departe de locul în care virusul a trecut inițial de la animale la oameni. Această posibilitate justifică supravegherea atentă și informarea clară a publicului, însă nu orice focar zoonotic anunță o pandemie. Organizația Mondială a Sănătății a anunțat ulterior că focarul de pe MV Hondius fusese controlat. Au fost înregistrate 13 cazuri și trei decese, iar în perioada de monitorizare nu a fost identificată o transmitere suplimentară. O comunicare responsabilă recunoaște suferința produsă de o infecție rară și evaluează amploarea pericolului în raport cu dovezile disponibile.